vineri, 30 octombrie 2015

Glutationul - continuare de ce beau zer?



Asa cum am promis in ultima mea postare “de ce beau zer in timpul antrenamentului?”, am sa continui cu anumite explicatii.

Consider ca ar trebui sa ma opresc asupra glutationului, aceasta tri-peptida (cisteina, glicina si acid glutamic) face parte dintr-o retea de antiohidanti (acid lipoic, vitamina C, vitamina E si coenzima Q10).

Insist sa spun ca o alimentatie sanatoasa este foarte importanta, deoarece ne ofera enzime si antioxidati esentiali pentru o buna functionare a organismului. Acestea se gasesc in alimente proaspete, obtinute traditional fara chimicale.

Din informatiile pe care le-am gasit, reiese ca glutationul are rol vital in detoxifierea ficatului! Caracterul antioxidant al glutationului este atribuit cisteinei. De asemenea, cisteina este un aminoacid neesential, ce se gaseste in majoritatea proteinelor. Surse de  cisteina: zer, produse lactate, soia, carne, peste, cereale integrale, ceapa, usturoi.

Din postarea precedenta reiese ca cisteina este element constituent al glutationului.

Un alt element constituent al glutationului este acidul glutamic, tot un aminoacid neesential sintetizat din gluten, important in detoxifierea organismului. Acesta este de asemenea un neurotransmitator. Pentru ca nu poate trece usor din sange in creier, acidul glutamic este transformat in L-glutamina. Surse de acid glutamic: oua, produse lactate, toate tipurile de carne, soia, cereale, etc. Exista si sub forma E620, aditiv alimentar si potentiator de aroma, pe care trebuie sa o evitam in alimentatia noastra! Rosiile, fasolea si alte alimente au acea aroma specifica, datorita prezentei ionilor liberi de glutamat.

Despre glicina (al treilea element constituent al glutationului) am scris in postarea “sa iau sau sa nu iau creatina?”. Alaturi de metionina si arginina, aceasta ajuta la formarea creatinei. Este un aminoacid neesential, care regleaza secretia bilei si ajuta la digerarea grasimilor.

Imi doresc sa mai scriu cateva informatii si despre coenzima Q10, care face parte dintr-un complex enzimatic ce ajuta celulele sa transforme glucidele in energie. Este produsa de toate celulele organismului si se gaseste in alimente: vita, peste. pui, ulei de rapita, nuci, fistic, alune, etc.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu